Corel PaintShop Pro 2018 – Prezentare pe scurt

Dintre toate programele folosite de mine de-a lungul anilor (de peste 25 de ani), Corel are un loc aparte în inima mea. Începând cu Corel Draw și până la Ventura. Țin minte că am folosit produsele Corel încă de pe vremea 386…

Mai târziu, după apariția Windows 95 ș.a.m.d. am avut alte priorități. În momentul în care m-am dedicat fotografiei digitale, recunosc, am folosit preponderent produsele Adobe (Elements și Lightroom, pe care le folosesc în continuare: Elements 10 și ultimul Lightroom fără subscripție). Caut de ceva vreme alternative pentru viitor, când nu voi mai putea folosi ceea ce am acum. Pentru o utilizare „normală”, Lightroom și Elements este ok. Numai că… cei de la Adobe au trecut, în privința Photoshop Elements, la o interfață „tembelizată”, ca pentru copii sau ca pentru neinițiați cărora le este greu să deslușească o interfață mai profi. Nu pot suferi o astfel de abordare, chiar dacă oferă destule posibilități de editare pentru avansați. Ultima versiune achiziționată, dar nefolosită, este Elements 11 (2012). Chiar dacă s-au adus îmbunătățiri, interfața m-a făcut să nu mai fac upgrade. Caut așadar programe alternative. Am găsit unul, destul de avantajos, achiziționat deja: Affinity Photo.

Mi-am adus aminte însă de Corel și am devenit curios să aflu cum a evoluat în toți acești ani.

***

Am ales pentru început Corel PaintShop Pro 2018. PaintShop Pro este un editor grafic vectorial și raster. A fost dezvoltat inițial de compania Jasc Software. Prima versiune din 1990 (1.0), era de fapt un program simplu de conversie între formatele BMP (bitmap image file), GIF (Graphics Interchange Format) și PCX (PiCture eXchange). Corel a achiziționat compania Jasc Software în octombrie 2004. În 2018, Corel PaintShop Pro este oferit în două versiune, cea normală (Corel PaintShop Pro 2018) și una „extinsă” (Corel PaintShop Pro 2018 Ultimate). Recomand, pentru cine este interesat, versiunea Ultimate, care are inclus Corel Painter Essentials 5 (cum spune și numele, te ajută să transformi imaginile în „artă” – este neapărată nevoie de tabletă grafică – pentru cei interesați, Corel a lansat Painter Essentials 6), Perfectly Clear 3 (o listă cu ce se poate face cu versiunea full a programului o găsiți aici), Corel AfterShot 3 (program pentru editarea fișierelor RAW).

Instalarea a decurs fără probleme, în ciuda unor experiențe mai puțin plăcute ale unor utilizatori. Execuția a avut loc pe un laptop 2 în 1 cu Windows 10 Home, 2 GB RAM, eMMC 32 GB, Intel HD integrat, ce mai, configurație minimă. Cu toate astea, cum am mai spus, nu am avut probleme la instalare.

Programul se poate descărca aici. După descărcarea pe discul local, browser-ul vă cere să îl executați (într-un mod nemaiîntâlnit de mine până acum, din categoria „mură în gură”).

După lansarea micului program de instalare (PSP2018Installer.exe – 5,81MB) trebuie să acceptăm ca de obicei, condițiile de licențiere

După care se descarcă arhiva programului (psp2018_en_32.zip sau varianta de 64bit – cca 167 MB).

Instalarea propriu-zisă a programului are loc după descărcarea completă a arhivei.

La final ar trebui să vedem mesajul de instalare încheiată cu succes.

Programul de 32bit ocupă în principal cca. 252 MB pe disc (C:\Program Files) și cca. 12 MB în dosarul C:\Users\username\AppData\Local. Așadar nu are nevoie de prea mult spațiu.

Pentru a putea folosi programul pe perioada de probă de 30 de zile oferită de Corel este nevoie să avem sau să creăm un cont Corel. Crearea contului e floare la ureche, doar trimiți adresa de mail și specifici țara. După care primești pe mail un link pentru a încheia înregistrarea și asta este tot.

Am dus înregistrarea până la capăt să văd ce posibilități ți se oferă odată creat contul. Și îmi place ce am văzut: aici vom regăsi produsele Corel înregistrate, informații despre starea produselor și a subscripțiilor, avem posibilitatea de a descărca produsele înregistrate în situațiile în care ne schimbăm calculatorul, avem o vedere de ansamblu a produselor descărcate pentru testare (trial products), inclusiv numărul serial al acestora (!), ni se pune la dispoziție o categorie de suport: acces bază de cunoștințe, contactare suport tehnic și punerea de întrebări. Baza de cunoștințe este împărțită pe categoriile de produse ale companiei: Corel, Roxio, Pinnacle și… „General”. Pentru partea de suport, utilizatorul odată înregistrat primește un PIN (Personal Identification Number)!

Așadar, înregistrarea chiar merită.

Corel PaintShop Pro 2018 pornește destul de repede până și pe umila mea configurație. Singura prolemă întâlnită, strict legată de resurse, a fost spațiul liber disponibil. La 32 GB spațiu de stocare, acesta este prea mic chiar și pentru Windows update, darămi-te pentru un program de editare. Și cum atunci când vorbim de Windows 10… nu avem cum să oprim actualizările…

După sigla de start apare o fereastră în care putem alege cum să ni se afișeze interfața, esențială (simplă) sau completă. În plus, putem opta pentru informații despre noutățile aduse de noua versiune, avem un „centru” de învățare pentru a ne ușura lucrul cu programul (pentru cei nefamiliarizați).

În momentul în care alegem „Complete”, fereastra trece automat pe fundal negru și text alb.

Mi-a plăcut modul acesta de abordare. Această fereastră este un foarte bun punct de plecare pentru cei mai nefamiliarizați.

Galeria nu este nimic altceva decât imagini ale unor fotografi. Sunt exemple despre ce se poate face cu programul.

La partea de „Get More” ni se oferă posibilitatea de a cumpăra alte produse add-on pentru programul de bază. Recunosc, nu am mai întâlnit așa ceva la nici un alt software pe care l-am folosit.

Odată ales cum se dorește pornit programul, primim posibilitatea de a face un fel de tur de interfață.

ManageTab este partea de browser a PaintShop-ului (echivalent Adobe Bridge).

Partea de management este bine implementată.

În partea stângă (cea neclară în imaginea de mai sus) avem dosarele calculatorului, de unde putem naviga în voie.

PhotoPaint oferă de la bun început un tur în care explică pe scurt fiecare componentă a programului, informații utile celor care nu sunt familiarizați cu interfața programului.

În centru se afișează imaginile depistate în dosarul ales (dimensiunea de afișare poate fi reglată liber prin glisarea indicatorului de zoom din partea de jos a ecranului). În partea din dreapta sunt afișate informațiile exif ale fotografiei (în măsura în care acestea sunt prezente). În partea de jos avem mai multe iconițe: Afișarea/ascunderea navigării (partea stângă din imaginea de mai sus), Mai multe opțiuni (așa cum se va putea vedea în imaginea de mai jos), Capture editing and Apply editing (înregistrare editare și aplicare editare – după editarea unei imagini și revenirea la Manage, acea imagine va avea în colțul stânga sus o mică iconiță care ne înștiințează că a fost editată; ei bine, putem copia editarea făcută și o putem aplica unei alte imagini, simplu și direct – îți trebuie un pic de timp pentru a te obișnui cu modul de lucru al „părții” de Manage).

Următorul buton de jos este Găsire Persoane prin are se afișează imaginile în care există informații cu privire la recunoașterea facială (se poate adăuga chiar nume).

După butonul de „persoane”, avem un altul, la fel de interesant: cel de importare a datelor referitoare la locație.

Imediat ce este apăsat, apare o fereastră prin care suntem informați cu privire la posibilitățile de identificare a locului unde a fost luată imaginea. După ce ne-am familiarizat cu aceste posibilități, putem evita apariția aceste ferestre informative prin bifarea „Don’t show this window again”.

Odată aceasta închisă, se afișează fereastra propriu-zisă pentru stabilirea locului respectiv. Se poate „atașa” imaginii respective informații luate din contul de Facebook din lista de Check-In sau importare locație dintr-un tracker GPS.

Următorul din listă este butonul de Share cu ajutorul căruia să pot urca fotografii direct pe Facebook, Flickr, Google+, SmugMug. Se pot urca mai multe imagini simultan, se poate alege calitatea imaginii, dacă se dorește se poate crea un album.

Am fost suficient de curios să încerc să văd cum funcționează…

Urcarea imaginii în contul de Flickr s-a făcut destul de rapid.

După butonul de Share avem un grup de două butoane pentru rotirea spre stânga și rotirea spre dreapta a imaginii, urmat de comanda pentru Auto Group – fotografiile se vor grupa în funcție de intervalul de timp în care acestea au fost realizate (se poate alege un interval între 0,1s și 60 de secunde).

Urmează apoi „șina de reglare” pentru zoom (mărimea de afișare a imaginilor dintr-un dosar), urmat de o comandă pentru modul de sortare.

Ultimul buton este cel care stabilește ce date să fie afișate în bara de sus a zonei centrale, dacă se dorește ca „împerecherea” acelorași imagini jpeg și RAW (să fie afișat fișierul RAW sau cel jpeg sau opțiune dezactivată – aici însă mare atenție, dacă s-a optat pentru împerechere, la ștergerea fișierului respectiv se va șterge și fișierul pereche!).

În fereastra centrală, de la centru sus spre dreapta, vedem trei simboluri. Primul este sub forma globului pământesc. Dacă imaginea are date GPS, atunci vom putea vedea pe hartă unde a fost făcută fotografia respectivă. Următoarele două butoane sunt pentru afișarea unei singure imagini sau pentru afișarea imaginilor în miniatură.

Cam asta a fost despre Manage.

Interfața pentru editarea imaginilor este una pe placul meu. Arată și lucrează ca pentru profesioniști. Faptul că ai posibilitatea să alegi care dintre uneltele din stânga să îți apară este foarte tare. Și ca lucrurile să fie și mai simple… poți salva spațiul de lucru. De aici rezultă o multitudine de posibilități. Putem ascunde uneltele pe care nu le folosim în anumite proiecte pentru a câștiga spațiu și timp.

O să o iau cât de metodic pot. Nu am cum să explic fiecare unealtă în parte, ce face și cum se poate lucra cu ea. Ar însemna să scriu un „roman”.

Ca orice program de calculator, avem bara de meniu, meniuri, bară de stare etc. Din bara de meniu, cel mai interesat mi s-a părut „User Interface”, unde poți alege cum să se afișeze iconițele (mic, mediu și mare), mărimea barei de defilare, dimensiunea de afișare a nodurilor atunci când se lucrează „vectorial”, culoarea spațiului de lucru (gri deschis, gri mediu și gri închis), culoarea fundalului (negru, gri închis, gri mediu, gri deschis și alb).

Printre lucrurile care mi-au plăcut în mod deosebite se numără:

Crop to new image –salvează timp, nu am mai întâlnit o astfel de posibilitate

Procesarea în grup (Batch process)

Perspective Correction. Foarte simplă și eficientă.

Motorul RAW este unul simplist (îmi aduce aminte de concurență, Photoshop Elements).

Avem posibilitatea de a modifica reglările de bază, ca să zic așa, cum ar fi luminozitatea, saturația, umbrele, balansul de alb, reducerea zgomotului de imagine, inclusiv corecțiile în funcție de obiectivul folosit (motorul RAW citește profilul obiectivului dacă acesta există).

Legat de fișierele RAW: se poate alege ca programul să folosească Camera RAW Lab la deschidere fișierului sau nu (cale: File, Preferences, File Format Preferences, bifare sau debifare Open RAW images with Camera RAW Lab).

Imaginea inițială, fără a fi prelucrată:

Imagine prelucrată folosind Camera RAW Lab:

S-au folosit următoarele reglări: luminozitate +1, saturație +1, Umbre +19, balans de alb lumina zilei (5500K).

Dacă alegem în preferințe să nu lucrăm cu modulul pentru RAW, imaginea se deschide așa cum este în editorul de imagini. Și ce putem face? În primul rând. multiplicăm stratul (layerul). Apoi apăsăm butonul magic: Enhance Photo și One Step Foto Fix. Dacă nu suntem mulțumiți de rezultate, nu-i bai, putem lucra pe layer. În imaginea luată ca exemplu, chiar dacă există profilul de obiectiv încorporat în fișierul RAW, PaintShop Pro nu pare să se descurce bine cu astfel de informații. Am observat unele aberații cromatice. Sincer, nu sunt obișnuit ca la o astfel de imagine să „existe” așa ceva după ce deschid fișierul în editorul de imagine. Așa că am mai creat un layer și am aplicat o corecție a acestor aberații cromatice. Trebuie să vă avertizez, cei de la Corel au ales o abordare altfel, care uneori dă rezultate foarte ciudate. Ca să nu o mai lungesc, iată rezultatul în urma alegerii deschiderii fișierului RAW omițând, ca să zic așa, Camera RAW Lab.

Așadar, am apreciat posibilitatea de deschidere a unei imagini RAW fără a mai trece prin „filtrul” motorului RAW, care, fie vorba între noi, nu este pe gustul meu.

Efectele foto sunt foarte plăcute și utile. Ce m-a impresionat este că se oferă posibilitatea de deschidere a unui gen de browser prin care putem trece în revistă diferitele efecte. Partea mai puțin plăcută este că nu poți mări imaginile pentru o observare mai bună a „rezultatelor”.

Mi-a plăcut în mod deosebit filtrul Time Machine.

Sau Retro Lab.

Batch process, pe românește, procesarea a mai multor imagini în grup. Exemplu: watermark (filigran). Selectăm imaginile cărora dorim să le aplicăm filigranul: File / Batch process / Batch Actions / Watermark / Visible Watermark, după care clic pe Browse, se alege fișierul, apoi celelalte opțiuni disponibile.

Să spunem că avem deschise mai multe imagini în modulul de editare (Edit), imagini care nu au fost încă salvate. Avem posibilitatea de a le salva pe toate practic printr-o metodă foarte simplă și eficientă: Window, Close All – selectăm toate imaginile sau doar pe cele pe care dorim să le salvăm, apoi Save Selected.

Color changer (schimbarea culorii): În câteva cuvinte, Flood Fill Tool (F), Color Changer.

Fade correction – corecție a intensității de culoare și contrast, echivalent Dehaze in Lightroom. O unealtă foarte simplu de folosit. Adjust, Color, Fade Correction.

Background Eraser (ștergere inteligentă fundal) – Denumirea poate fi un pic confuză. Background eraser ne permite să ștergem „fundalul” imaginii din prim plan, astfel încât acesta să fie înlocuit de cel al imaginii din spate. Important este să avem grijă să nu „încălecăm” prea mult zonele pe care le dorim a fi păstrate. În clipul de mai jos se poate observa această „eroare”, fiind nevoit să repet „ștergerea”.

Object removal – cum spune și denumirea, te ajută să scapi de obiecte care „încurcă” fotografia.

Opțiunea Smart Edge (margini inteligente) a pensulei ne permite să „pictăm” fără a depăși marginile unui obiect. Atenție însă, depinde cât de clar se detașează obiectul de restul imaginii și cât de mare este pensula.

Mi-a atras atenția și o altă unealtă, de data aceasta una mai „haioasă”: Photo Blend. Ce se poate face cu Photo Blend? Și de ce am scris că este „haioasă”. Pe scurt, cu Photo Blend putem contopi mai multe cadre într-unul singur. Nu este HDR, iar cadrele trebuie să aibă același fundal. Exemplu: instalăm aparatul foto pe trepied și în cursul ședinței foto nu vom schimba poziția, obiectivul și distanța focală. Luăm modelul și îl plasăm într-o anumită poziție în cadrul. În al doilea cadru, rugăm modelul să se așeze în alt loc, eventual purtând alte haine ș.a.m.d. Când suntem gata, selectăm toate pozele făcute în condițiile stabilite în fereastra Organizer, clic dreapta, Photo Blend.

Fereastra care se va deschide explică la ce folosește această unealtă.

(Așadar, e bine să mai folosim și trepiedul, din când în când, nu?)

Fereastra propriu zisă a uneltei:

Merită încercată. Îmi vin în minte fotografiile în grup trase în rafală și în care, cu toate acestea, mai există unele subiecte care se uită aiurea. Imaginați-vă un grup de 30 de persoane. Atragi atenția cu un „Zâmbiți vă rog” (vorba vine, există alte modalități, „Păsărica!” fiind deja fumată!), dar totuși există chipuri surprinse mai în ipostaze nu tocmai fotogenice. Ce faci? Te pui pe treabă și treci la decupare și lipire. Îmi imaginez foarte bine Photo Blend, care ar fi foarte util. Cât de bine își face treaba? Încercați și aflați.

O altă unealtă folositoare și uneori haioasă: Make Over. Pentru asta mi-am făcut o poză în mod excepțional (nu sunt fotogenic și pe deasupra nici un Făt Frumos, da?). Am dorit inițial să folosesc o poză a unui fotomodel, dar nu am drepturi, iar cele de stock free sunt dubioase din acest punct de vedere, mai ales pentru portrete sau poze cu oameni. Așadar, am făcut o poză banală cu mine și am purces la treabă.

Poza inițială:

 

 

Poza „prelucrată”:

M-am amuzat cu… bronzarea. Chiar merge.

***

Ce mi-a plăcut:
– Dimensiunea mică a spațiului ocupat (versiunea demo, cea Ultimate va ocupa cu siguranță mai mult spațiu datorită suplimentelor).
– Se poate folosi și pe sisteme modeste, cum ar fi de exemplu un 2 în 1 foarte modest, cu 2GB RAM, Windows 10 32bit, Intel HD integrat. Singurul impediment pe sisteme de acest gen îl reprezintă spațiul de stocare. Dacă există spațiu liber sub 500 MB, programul afișează un mesaj de avertizare, după care se închide. Se pot pierde astfel informații, dar nu din vina programului.
– Modul de integrare al plug-in-urilor de la terți, cum ar fi de exemplu Nik Collection, o modalitate extrem de simplă și care NU necesită repornirea programului.
– Ușurința cu care am putut scana documente prin Wi-Fi.
– Dacă schimbi limba tastaturii, meniul va afișa combinația de taste în limba respectivă în măsura în care aceasta este suportată de program, adică Shift va fi „tradus”, de exemplu, în Umschalt(taste) dacă folosim tastatura germană. Firește, dacă installer-ul este multilingv, se poate schimba oricând limba interfeței (trebuie repornit programul pentru a avea efect).
– Welcome screen, unde ai acces la diferite add-on-uri sau achiziții de plug-in-uri etc. Unele dintre ele sunt chiar gratuite. Am salutat în mod deosebit faptul că producătorul a inclus și Google Nik Collection. Am fost uimit să dau și de hardware, în speță tabletele Wacom. Odată instalat un astfel de „supliment”, acesta va apărea ca fiind deja deținut. Când dai clic pe ceva ce te interesează apar informații suplimentare și chiar filmulețe Youtube. Să  mai spun că descărcarea și instalarea decurge fără probleme? 🙂

– Efectele foto

– Smart Photo Fix (Enhance Photo, Smart Photo Fix)

Ce nu mi-a plăcut:
– Modul de lucru cu fișierele RAW, ca editor de imagine este ok.
– La fiecare pornire a programului, imaginile în Manage sunt încărcate ca și prima dată, ceea ce poate dura ceva, în funcție de mărimea fișierelor, de numărul acestora și de configurația hardware.
– Eliminarea obiectelor nedorite dintr-un cadru poate fi o provocare în sine, anumite unelte sunt greu de stăpânit, iar rezultatele nu sunt conform așteptărilor.

 

Concluzie
Corel PaintShop Pro 2018 este un editor de imagini interesant. Per total, oferă o multitudine de posibilități de prelucrare a imaginilor digitale. Îți trebuie ceva timp să te obișnuiești cu „modul de gândire” specific. Se poate personaliza foarte mult. Cel mai important atu, din punctul meu de vedere, este raportul calitate –preț.

Recomand.

P.S.: Dacă aveți tabletă grafică… merită încercate și posibilitățile de desenare și pictare… după fotogafii. Bine, indiferent de ce și cum, ai nevoie de talent. Sau exercițiu. Sau ambele. 🙂

Reclame

2 gânduri despre „Corel PaintShop Pro 2018 – Prezentare pe scurt

  1. Pingback: Corel PaintShop Pro 2018 – Hardware Sorin Voicu

  2. Pingback: Despre Corel PaintShop Pro 2018, cu Sorin Voicu - F64 Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: